Prezentare

Departamentul pentru Pregătirea personalului didactic este o structură didactică şi de cercetare ştiinţifică a Universităţii Creştine Partium  din Oradea în cadrul căreia se asigură pregătirea specifică a studenţilor şi a absolvenţilor învăţământului superior care optează pentru profesiunea de cadru didactic.

  • Nivelul I. (iniţiere) BA -  durata 3 ani, cursuri de zi, locuri cu taxă
  • Nivelul II. (aprofundare) MA -  durata 2 ani, cursuri de zi, locuri cu taxă
  • Program postuniversitar (BA, Nivelul I.) -  durata 1 an, cursuri de zi, locuri cu taxă
  • Program postuniversitar (MA, Nivelul II) - -  durata 1 an, cursuri de zi, locuri cu taxă

Programul de formare psihopedagogică este unic la nivel de ţară, fiind realizat în conformitate cu Ordinul ministrului nr. 3850/2017 cu modificările şi completările ulterioare privind aprobarea programului de formare psihopedagogică în vederea certificării pentru profesia didactică prin Departamentul pentru pregătirea personalului didactic.

  • Înscrierea la cursurile DPPD este opţională şi constă în completarea unei fişe de înscriere, depunerea următoarelor acte la secretariat: copie legalizată după certificatul de naştere, copie după cartea de identitate, o adeverinţă din care reiese statului de student (dacă este cazul), diploma/adeverinţă din care reiese absolvirea Nivelului I. al cursurilor psihopedagogice (pentru înscrierea la Nivelul II.), dovada plaţii taxei de înscriere (50 Ron);
  • Admiterea la cursurile DPPD Nivelul I. se realizează pe baza unui interviu ce vizează identificarea setului de aptitudini de bază necesare profesiei didactice;
  • Admiterea la cursurile DPPD Nivelul II. se realizează pe baza unui interviu ce vizează cunoştinţele dobândite la Nivelul I. şi experienţa de la catedră, precum şi pe baza unei bibliografii;
  • Personaele care nu optează pentru Programul de formare psihopedagogică prin DPPD în timpul studiilor de licenţă, îl pot urma în regim postuniversitar, după obţinerea licenţei, cf. O. M. nr. 3850/2017 cu modificările şi completările ulterioare;
  • Planul de învăţământ după care se desfăşoara Programul de formare psihopedagogică este aprobat de M.E.N.

Informaţii:

E-mail: partiumdppd@partium.ro

Telefon:004-0259-418244