Examen finalizare

 

Metodologie specifică de organizare și desfășurare a

examenului de finalizare a studiilor pentru anul universitar 2023-2024

 

Prezenta metodologie completează Regulamentul de organizare și desfășurare a examenului de finalizare a studiilor al Universității Creștine Partium cu elemente specifice programelor de studii de licență și masterat din cadrul Departamentului de Pregătire a Personalului Didactic.

 

Art. 1  

În cadrul Departamentului de Pregătire a Personalului Didactic se organizează examen de licență pentru absolvenții promoției curente și ai promoțiilor anterioare ale programelor de studii de licență, forma de învățământ cu frecvență din cadrul Universității Creștine Partium pentru programele:

            Formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică – Nivelul I

            Formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică – Nivelul II

Art. 2  

(1) Examenul de licență constă din elaborarea și susținerea unui portofoliu didactic. Acesta este un pachet de documente care reflectă sintetic nivelul şi calitatea competenţelor dobândite de absolvenţi prin parcurgerea programului de formare psihopedagogică.

 (2) Susținere portofoliului este publică și se desfășoară în prezența, și în același loc și în același moment, a comisiei și a examinatului.

(3) Fiecare absolvent se va legitima, înaintea unei probe de examen, cu carnetul de student sau cartea de identitate.

Art. 3

(1) Înscrierea la examenul de absolvire se face prin trimiterea de către fiecare absolvent a următoarelor documente în format electronic pe adresa e-mail a  secretariatul departamentului: partiumdppd@partium.ro:

:

  1. Cerere de înscriere (tipizată),
  2. Portofoliu în format electronic (PDF) trimis la adresa: partiumdppd@partium.ro
  3. Act prin care se dovedește plata integrală a taxei de școlarizare și a taxei de susținere a examenului de finalizare a studiilor (copie după chitanța sau extras de cont în format electronic).
  4. Documentul ce atestă verificarea de antiplagiat a eseului.

Art. 4

  1. Conținutul portofoliului – Nivelul I, monospecializare:
    1. Cinci fișe de observare a lecției întocmite pe baza practicii pedagogice,
    2. Trei proiecte de lecție,
    3. Două tipuri de teste și baremele de corectare (un test de evaluare sumativă și un test de evaluare formativă),
    4. Un eseu. Tema: la alegere din temele cuprinse în disciplinele din cadrul Nivelului I de Formare psihopedagogică.

 

  1. Conținutul portofoliului – Nivelul I, dublă specializare:
    1. Trei fișe de observare a lecției întocmite pe baza practicii pedagogice - specializarea A,
    2. Trei fișe de observare a lecției întocmite pe baza practicii pedagogice - specializarea B,
    3. Două proiecte de lecție specializarea A,
    4. Două proiecte de lecție specializarea B,
    5. Două tipuri de teste și baremele de corectare (un test de evaluare sumativă și un test de evaluare formativă),
    6. Un eseu. Tema: la alegere din temele cuprinse în disciplinele din cadrul Nivelului I de Formare psihopedagogică.

 

  1. Conținutul portofoliului – Nivelul II
    1. Trei proiecte de lecție,
    2. Două tipuri de teste și baremele de corectare (un test de evaluare sumativă și un test de evaluare formativă),
    3. Un eseu. Tema: la alegere din temele cuprinse în disciplinele din cadrul Nivelului II. de Formare psihopedagogică.

 

Art. 5

  1. Fiecărui absolvent i se vor aloca cel puțin 10 minute pentru prezentarea portofoliului și 5 minute pentru a răspunde întrebărilor comisiei de examen.
  2. Nota pentru susținerea portofoliului se acordă de comisia de examen, pe baza susținerii în plenul comisiei.

Art. 6

  1. Portofoliul va conține o pagină de titlu, cuprins urmat de cerințele din Art. 3 aferente programului urmat.
  2. Redactarea documentelor se face în limba maghiară. Excepție: candidații specializărilor germană și engleză vor întocmi documentele a, b, c, d, e, f  în limba specializării.
  3. Prezentarea portofoliului se face în limba maghiară.
  4. Formatul documentelor:
    1. Format:  A4
    2. Font: Times New Roman
    3. Dimensiunea: 12
    4. Spațiere la 1,5 rânduri;
    5. Margine 2 cm dreapta/stânga;
    6. Paginile portfoliului trebuie să fie numerotate;

 

  1. Formatul eseului
  1. Între 4 și 5 pagini în format A4 (aproximativ 1300-1700 de cuvinte), fără bibliografie;
  2. Titlurile și subtitlurile – Font Times New Roman, dimensiunea 14 și caractere bold;
  3. Textul trebuie să respecte normele ortografice și gramaticale ale limbii în care se redactează eseul.
    •  
  1. Structura eseului
  1. Prima pagină a lucrării - trebuie să conțină titlul lucrării, numele autorului/autoarei și denumirea programului
  2. Abstract (aproximativ 150/200 de cuvinte) – trebuie să conțină o scurtă descriere a temei lucrării, a obiectivelor pe care autorul/autoarea și le propune să le atingă pe parcursul argumentării, o prezentare pe scurt a conținutului, precum și principalele concluzii ale lucrării;
  3. Introducere – conținut:
    • prezentarea temei pe care autorul/autoarea își propune să o abordeze, inclusiv încadrarea acesteia în dezbaterile științifice actuale, justificarea alegeri temei respective (relevanța acesteia pentru domeniul științific);
    • formularea întrebărilor, obiectivelor și a ipotezelor demersului de cercetare - obiectivul de cercetare asumat generează întrebarea de cercetare, pe baza căreia este formulată ipoteza de cercetare (ipoteza este răspunsul așteptat la întrebarea cercetării);
    • prezentarea cadrului conceptual/teoretic în care se înscrie argumentarea propusă;
    • descrierea metodologiei pe care autorul/autoarea urmează să o folosească în demersul argumentativ;
    • prezentarea rezultatelor pe care autorul/autoarea crede că le-ar putea obține în urma demersului de cercetare;
  4. Cuprins (conținutul propriu-zis) - expunerea și analiza propriu-zisă a subiectului ales;
  5. Concluzii - rezultatul analizei realizate în tratarea subiectului ales, precum și noi posibilități de continuare și de dezvoltare a demersului de cercetare.
    • Este recomandat să existe o corelație între introducere, conținut și concluzii;
  6. Bibliografie – Minimum 5 surse bibliografice utilizate în text, regăsibile în final la Referinţe, după standarde APA.

 

Art. 6

  1. Media generală se calculează ca medie aritmetică a notelor membrilor comisiei de examen.
  2. Media generală se determină cu două zecimale, fără rotunjire.
  3. Notele membrilor comisiei de examen, la susținere, sunt note întregi de la 1 la 10.
  4. Examenul de finalizare a studiilor - Nivelul I se consideră promovat dacă media generală a susținerii este de cel puțin 6,00.
  5. Examenul de finalizare a studiilor - Nivelul II se consideră promovat dacă media generală a susținerii este de cel puțin 6,00.  

Art. 7

Baremul de evaluare a portofoliilor este prevăzute în Anexa nr. 1.

 

Prevederile prezentei Metodologii se aplică în Departamentul Pentru Pregătirea Personalului Didactic, începând cu anul universitar 2023-2024, și sunt aplicabile și absolvenților care nu au susținut sau nu au promovat examenul de promovare a studiilor până la intrarea în vigoare a acestei metodologii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anexa 1.

Baremul evaluare și notare

Nivelul I. - Monospecializare

 

Portofoliu (70 puncte), susținere (20 puncte):

Proiecte de lecție (Antet și secvențele lecției: 5-5 puncte x3)

30 puncte

Test de evaluare sumativă (varietatea subiectelor)

6 puncte

Barem de corectare detaliat a testului de evaluare sumativă

6 puncte

Test de evaluare formativă (varietatea subiectelor)

6 puncte

Barem de corectare detaliat a testului de evaluare formativă

6 puncte

Fișe de observare (1,2 punct/fișă x 5)

6 puncte

Eseu (alegerea temei 3 puncte, conținut 5 puncte, redactare 2 puncte)

10 puncte

Prezentare

10 puncte

Susținere (răspunsuri la întrebări)

10 puncte

Din oficiu

10 puncte

TOTAL

100 puncte

 

Nivelul I. - Dubla specializare

 

Portofoliu (70 puncte), susținere (20 puncte):

Proiecte de lecție (Antet și secvențele lecției: 5-5 puncte x4)

40 puncte

Test de evaluare sumativă (varietatea subiectelor)

4 puncte

Barem de corectare detaliat a testului de evaluare sumativă

4 puncte

Test de evaluare formativă (varietatea subiectelor)

4 puncte

Barem de corectare detaliat a testului de evaluare formativă

4 puncte

Fișe de observare (0.66 puncte/fișă x 6)

4 puncte

Eseu (alegerea temei 3 puncte, conținut 5 puncte, redactare 2 puncte)

10 puncte

Prezentare

10 puncte

Susținere (răspunsuri la întrebări)

10 puncte

Din oficiu

10 puncte

TOTAL

100 puncte

 

Nivelul II.

 

Portofoliu (70 puncte), susținere (20 puncte):

Proiecte de lecție (Antet și secvențele lecției:  5-5 puncte x3)

30 puncte

Test de evaluare sumativă (varietatea subiectelor)

10 puncte

Barem de corectare detaliat a testului de evaluare sumativă

  5 puncte

Test de evaluare formativă (varietatea subiectelor)

10 puncte

Barem de corectare detaliat a testului de evaluare formativă

  5 puncte

Eseu (alegerea temei 3 puncte, conținut 5 puncte, redactare 2 puncte)

10 puncte

Prezentare

10 puncte

Susținere (răspunsuri la întrebări)

10 puncte

Din oficiu

10 puncte

TOTAL

100 puncte